Leviticus 14:1-32

Curățirea diferitelor boli ale pielii

1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Iată care este legea cu privire la cel infectat în ziua curățirii lui: să fie adus înaintea preotului. 3Preotul să iasă din tabără, să se uite, iar dacă cel infectat a fost vindecat de rana infecțioasă, 4preotul să poruncească să se ia pentru cel ce trebuie curățit două păsări vii și curate, lemn de cedru, fir stacojiu și isop. 5Preotul să poruncească să fie înjunghiată una dintre păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. 6Să ia pasărea vie și s-o înmoaie împreună cu lemnul de cedru, firul stacojiu și isopul în sângele păsării care a fost înjunghiată deasupra apei curgătoare. 7Să-l stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de infecție, după care să-l declare curat și să dea drumul păsării vii pe câmp.

8Cel ce trebuie curățit va trebui să-și spele hainele, să-și radă tot părul și să se scalde în apă; apoi va fi curat. După aceea, va putea să vină în tabără, dar va trebui să stea șapte zile în afara cortului său. 9În ziua a șaptea, să-și radă tot părul: părul de pe cap, barba și sprâncenele; să-și radă tot părul. Apoi să-și spele hainele, să-și scalde trupul în apă și va fi curat.

10În ziua a opta, să ia doi miei fără cusur și o mielușea de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă
O efă măsura aproximativ 22 l; aproximativ 6,5 l.
de făină aleasă, ca dar de mâncare amestecat cu ulei, și un log
Un log măsura aproximativ 0,3 l.
de ulei.
11Preotul care face curățirea să-l aducă pe omul care trebuie curățit înaintea Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii.

12Preotul să ia unul dintre miei și să-l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de ulei; să le legene, înaintea Domnului, ca jertfă legănată. 13Să înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate jertfele pentru păcat și arderile-de-tot, adică într-un loc sfânt. La fel ca jertfa pentru vină, și jertfa pentru păcat
Vezi 4:1–5:13 și 5:14-19 în ce privește diferența între cele două tipuri de jertfă.
va fi a preotului, căci acestea sunt preasfinte.
14Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și să-l pună pe lobul urechii celui ce trebuie curățit, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului său drept. 15Preotul să ia din logul de ulei, să-și toarne în palma stângă, 16să-și pună degetul mâinii drepte în uleiul din palma mâinii stângi și, cu degetul, să stropească din ulei de șapte ori înaintea Domnului. 17Din uleiul care-i mai rămâne în palmă, preotul să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului său drept și, de asemenea, să arunce cu ulei peste sângele jertfei pentru vină. 18Restul uleiului din palma preotului să fie pus pe capul celui ce trebuie curățit. Apoi preotul să facă ispășire în locul acelui om înaintea Domnului.

19Preotul să aducă jertfa pentru păcat ca să facă ispășire pentru cel ce trebuie curățit de necurăția sa. La urmă, va trebui să înjunghie arderea-de-tot. 20Preotul va aduce arderea-de-tot și darul de mâncare pe altar. Așa va face preotul ispășire pentru acel om, și acesta din urmă va fi curat.

21Dacă este sărac și nu poate aduce toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel ca jertfă pentru vină, jertfă ce trebuie legănată, ca să se facă ispășire pentru el. De asemenea, să mai ia a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei pentru darul de mâncare și un log de ulei. 22Să ia și două turturele sau doi pui de porumbel, după cât poate, unul ca jertfă pentru păcat, iar celălalt ca ardere-de-tot.

23În cea de-a opta zi să le aducă la preot pentru curățirea lui, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului; 24preotul să ia mielul jertfei pentru vină și logul de ulei și să le legene, înaintea Domnului, ca jertfă legănată. 25Apoi să înjunghie mielul jertfei pentru vină și să ia din sângele acestuia ca să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte și degetul mare al piciorului său drept. 26După aceea, va trebui ca preotul să-și toarne niște ulei în palma mâinii stângi 27și, cu degetul de la mâna dreaptă, să stropească cu uleiul din palma sa stângă, de șapte ori înaintea Domnului. 28Preotul să ungă cu uleiul din palma sa lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului său drept și locul unde a fost pus sângele jertfei pentru vină. 29Restul uleiului din palmă să-l pună pe capul celui care trebuie curățit și să facă astfel ispășire în locul lui înaintea Domnului. 30Apoi să aducă una dintre turturele sau unul dintre puii de porumbei, după cum poate, 31unul ca jertfă pentru păcat și altul ca ardere-de-tot, împreună cu darul de mâncare, iar preotul să facă ispășire înaintea Domnului în locul celui ce se curățește“.

32Aceasta este legea pentru cel ce are rana infecțioasă și care nu poate aduce jertfele obișnuite pentru curățirea lui.

Copyright information for RonNTR